Laura Rus se întoarce să joace în România după 13 ani
Prima oară m-am întâlnit cu Laura Rus – Lala în 2016, iar în interviul acordat atunci mi-a spus că își dorește să joace din nou în România. Ei bine, la patru ani de la acel interviu, din motive personale Lala a luat decizia de a…
Și fetele joacă fotbal
Luptăm pentru egalitate de gen și jucăm fotbal la Global Goals World Cup. Ni te alături?
Fotbalul feminin în România, deși într-o continuă creștere, este încă privit cu scepticism de către mulți. Fete dornice de a juca fotbal renunță la visul lor, din cauza prejudecăților celor din jur. Jucătoarele aud deseori că locul lor nu este pe terenul de fotbal, că…
Și fetele joacă fotbal în 2017: 12.782 kilometri
La începutul lui 2017 aveam câteva idei legate de ceea ce aș vrea să fac, dar nu știam chiar tot ce urmează în decursul anului cu proiectul Și fetele joacă fotbal. Mijlocul meu de transport principal este trenul, așa că mi-am propus atunci să păstrez…
Proiectul „Și fetele joacă fotbal” se alătură Olimpiei Cluj în Champions League
Odată cu reunirea lotului Olimpiei Cluj și începerea pregătirii pentru grupele Champions League, ia startul #OlimpianLeague, în colaborare cu campioana României. Mai exact, proiectul Și fetele joacă fotbal se alătură Olimpiei Cluj pentru a documenta pregătirea echipei și meciurile din grupe. Ce se va întâmpla mai…
2016 – anul în care m-am reconectat cu fotbalul
Am intrat în 2016 cu decizia de a-mi da demisia din agenția de turism la care lucram în departamentul de marketing și de a mă muta din Sibiu înapoi în Brașov. Intrasem într-o rutină și simțeam nevoia de o schimbare majoră. Prin urmare, la prima întâlnire…
[Jurnal de fotbalistă] Andreea Corduneanu: Nu am visat niciodată că o să ajung în SUA
Încep o nouă rubrică în cadrul proiectului Și fetele joacă fotbal, și anume Jurnal de fotbalistă. Voi invita jucătoare să descrie propria experiență trăită în diverse momente, competiții etc. Noi, cei din exterior, vedem într-un fel, iar eu îmi doresc să vedem și prin ochii…
This error message is only visible to WordPress admins