Raluca Sârghe: Fotbalul m-a făcut să fiu omul care sunt azi

În vârstă de 30 de ani, Raluca Monica Sârghe a decis să își agațe ghetele în cui, după 14 ani de jucat fotbal. Dacă de la Națională s-a retras încă din toamna lui 2016, duminica aceasta a venit momentul și pentru retragerea de la club, Konak Belediyespor.

În cariera sa, Raluca a câștigat 5 titluri de campioană a României cu Clujana Cluj, 2 cu Olimpia Cluj, 5 cu Konak Belediyespor, 7 cupe ale României. Are 44 de apariții în UEFA Women’s Champions League și 6 goluri marcate. A debutat la Naționala U19 în 2004, apoi la senioare, adunând 65 de selecții.

Imediat după ce am văzut că urmează ultimul ei meci, i-am propus să facem un interviu. Așadar, exclusiv pentru Și fetele joacă fotbal, interviu acordat de Raluca Sârghe la scurt timp de încheierea ultimului meci din carieră. Enjoy! 🙂

De ce ai decis să îți închei cariera de fotbalistă?

Decizia de a mă lăsa de fotbal de fapt am luat-o anul trecut, după ce m-am operat a doua oară de menisc la același genunchi, doar că pasiunea pentru fotbal și insistențele prietenului meu m-au făcut “să mai trag de mine“ un an. Deci, motivul pentru care m-am retras din fotbal este sănătatea, accidentările repetate pe care le-am suferit la același genunchi.

De ce nu ai așteptat până la finalul sezonului?

Mai sunt trei etape de jucat, doar că aceste trei etape se vor termina în șase săptămâni, campionatul fiind întrerupt din cauza meciurilor pe care le are naționala Turciei. Am decis să mă las înainte de terminarea campionatului, deoarece nu mai aveam șanse la câștigarea campionatului, nu mai aveam un obiectiv clar pentru care să rămân până la final și voiam să termin într-un meci cât de cât greu, dar plăcut, acasă.

Cum ai trăit ultimul meci din carieră, Konak Belediyespor – KDZ Ereğli Belediyespor, câștigat cu scorul de 2-1?

Nu am crezut vreodată că un meci de retragere poate fi atât de greu. Cum am spus, noi nu mai avem șanse la câștigarea campionatului, dar vrem să terminăm pe locul 2, astfel meciul de ieri a fost critic pentru echipa noastră. A fost greu, 1-0 pentru noi, ne-au egalat, dar am reușit să batem cu 2-1. Sunt fericită să termin cu o victorie, fericită să simt că am ajutat echipa, fericită după meci să văd mulți oameni care mă iubesc și mă apreciază. A fost foarte emoționant, fetele, împreună cu prietenul meu, au pregătit câteva surprize pentru mine pe teren, plus că foarte multă lume a venit să mă vadă pentru ultima dată pe teren, iar acest lucru nu a putut decât să mă încânte. Am trăit intens meciul, m-am bucurat din plin, am alergat ca un copil și am dat totul pentru echipă.

Ultimul meci oficial în tricoul Naționalei a fost în 2016, barajul cu Portugalia, urmat de amicalul cu SUA. Luasei deja atunci decizia de a te retrage de la Națională sau a venit pe urmă?

Odată cu ratarea calificării la Euro, a venit și decizia de a mă retrage de la națională după meciurile amicale cu SUA. Am decis să mă retrag pentru că nu mai aveam obiective de atins, știam că pentru Mondiale o să fie greu, iar încă o campanie preliminară la Euro nu mai prindeam din cauza vârstei. Am așteptat însă până la meciurile din State Unite pentru că era cel mai mare vis al meu – să joc împotriva celei mai bune echipe din lume. Mi-am atins obiectivul retrăgându-mă împlinită și fericită.

Cum ai trăit acel ultim meci, având în vedere că aveai în față campioana mondială, comparativ cu primul tău meci la Națională?

În meciul acela m-am simțit pierdută, să văd publicul acela, să am în fața mea jucătoare profesioniste, cea mai bună echipă din lume…era mai mult decât un vis. Mă simțeam mică într-o lume imensă. Ei, cam așa a fost și primul meu meci la Națională, având în vedere că am debutat împotriva Angliei, care este o forță în Europa.

Care este planul pe mai departe? Te gândești să te întorci în România sau viața ta este în Turcia?

Dupa cum știi, sunt instructor de fitness, am făcut asta în paralel cu fotbalul. O să îmi continui cariera în fitness și sper ca într-o zi să ajung să fiu antrenor de fotbal, având Licența B sunt pregătită pentru asta, aștept doar ceva oferte. Momentan, rămân în Turcia împreună cu iubitul meu, Andrew Simes, dar nu știm ce ne rezervă și unde ne va trimite viitorul.

Între timp te-ai apucat și de YouTube, postând clipuri cu exerciții. Ești un fel de trainer personal direct pe telefon. Care este planul pe partea de creare de conținut online?

Știind deja cu mult timp în urmă că o să mă las de fotbal, am încercat să fac și altceva, ceva ce pot continua după cariera fotbalistică. Am decis să creez un canal de YouTube pentru oamenii care vor să facă sport indiferent de vârstă, de faptul că au mai făcut sport sau nu înainte, pentru cei care vor să slăbească sau să fie fit, dar nu au timp, nu au bani pentru săli de fitness sau antrenori. Video-urile mele se adresează acestor oameni, pentru că sunt scurte, intense și le poți face oriunde, oricând. Cu ocazia aceasta doresc să invit oamenii care vor să încerce exercițiile mele, să se aboneze la canalul meu de YouTube: Monica Raluca Sârghe.

În interviul din 2016 mi-ai spus că cea mai frumoasă amintire legată de fotbal este meciul cu Ucraina de la Cluj. Dar mai mult ca sigur mai ai câteva amintiri pe care le vei păstra în suflet. Ne poți spune câteva?

Acum că am renunțat la fotbal, totul este o amintire frumoasă. Pentru că fotbalul cu siguranță mi-a oferit șansa să văd locuri pe care nu speram că o să le văd vreodată, am cunoscut oameni și diferite culturi. M-a învățat ce înseamnă să câștigi și să pierzi, m-a învățat că, pentru a obține ceva, trebuie multă muncă, dăruire, pasiune și sacrificii! Cu fotbalul am început de jos, dar am ajuns undeva sus, departe, realizând multe lucruri frumoase. Fotbalul mi-a adus în viață cele mai emoționante momente, cei mai frumoși oameni, cei mai buni prieteni și, cel mai de preț, pe iubitul meu Andrew. Fotbalul m-a făcut să fiu omul care sunt azi.

Povestește, te rog, și un moment amuzant din cariera ta.

Într-o campanie de Champions League cu Olimpia Cluj, eram la masaj cu Iulică (n.r. Iulian Szekely). După ce am terminat, mi-a spus să pun prosopul în coșul cu rufe. Când să pun, de acolo sare Daniela Gurz, îți dai seama ce m-am speriat și cum am urlat. Lui Iulică îi plăcea să facă glume cu noi mereu.

Ce mesaj ai pentru foștii tăi antrenori, colege, oameni de fotbal etc?

De la toți antrenorii pe care i-am avut de-a lungul carierei mele am avut ce învăța. Dar, în primul rând, vreau să îi mulțumesc domnului Mirel Albon, care m-a format și m-a ajutat enorm de mult în cariera fotbalistică. Vreau să le mulțumesc și antrenorilor din Turcia – Hüseyin Tavur, Alper Tekten, Ali Alanç și Özkan Beceren pentru căldura cu care m-au primit aici și pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Și totodată, aș vrea să le mulțumesc antrenorilor de la Natională pentru șansa de a cânta imnul României,  de a îmbrăca tricoul Naționalei și de a juca pentru România.

De asemena, mulțumesc președinților de cluburi – Alin Cioban, Hakan Tartan şi Sema Pektaş, tuturor oamenilor din staff – antrenori secunzi, doctori, maseuri etc. Mulțumiri speciale pentru Dan Nicoară, care m-a pus pe picioare, mi-a dat încredere și speranță acum 3 ani.

Vreau să mulțumesc tuturor colegelor de la echipele de club și echipă națională! Am legat prietenii strânse și frumoase, am trăit momente unice alături de voi. Fotbalul se poate termina, dar prieteniile niciodată!

Totodată, mulțumesc oamenilor care m-au încurajat mereu și care au crezut în mine. Și, nu în ultimul rând, mulțumesc familiei – mama, tata, sora, frați, nepoți, nepoate și iubit. Cu siguranță, fără voi și fără sprijinul vostru, n-aș fi putut să ajung aici! Vă iubesc!

__

Foto: Kadın futbolu, frf.ro, arhiva personală a Ralucăi Sârghe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree