Isabelle Mihail – Niciodată nu am crezut că voi ajunge la un astfel de nivel
Isabelle Mihail s-a aflat pe lista mea de nume cărora am vrut să le iau interviu încă dinainte să ajung la Balatonfüred și să o văd jucând la Balaton Cup, deoarece vine din Canada, unde fotbalul feminin este la un nivel mult mai înalt. Apoi, am văzut pe teren o tânără debutantă în naționala de senioare, cu o tehnică excelentă, cu inițiativă și mult curaj, Isabelle marcând golul victoriei în semifinala cu Serbia. M-am întâlnit cu ea la hotel, după antrenament. Este foarte simpatică și surprinzător de hotărâtă la vârsta de 17 ani.
Te-ai născut în Canada sau v-ați mutat după aceea?
Da, m-am născut în Canada, părinții mei au plecat când aveau 20 și ceva de ani, înainte locuiau în Popești – Leordeni.
Cum ai început să joci fotbal?
Eu am un frate geamăn și pe la 5 ani am primit o minge și ne jucam, atunci am început. Ne jucam foarte mult. Eu jucam mai mult cu băieții pentru că era cam ușor cu fetele. Tata a văzut că îmi place foarte mult și îmi doream o carieră în fotbal, așa că m-a dus la echipă.
La ce echipe ai jucat până acum?
De la 6 ani joc la Kitchener Spirit, dar am jucat și cu o echipă de băieți ca să mă antrenez și să devin din ce în ce mai bună. Am mai jucat și pentru alte echipe, când aveau nevoie de mine ca și extremă.
Ai debutat cu gol ieri. Cum e să joci în tricoul naționalei României?
Am avut emoții foarte mari, niciodată nu am crezut că voi ajunge la un astfel de nivel, chiar deloc. Am jucat pentru prima oară cu senioarele. Când m-a introdus antrenorul în a doua repriză știam că trebuie să câștigăm. A fost egal, 2-2, apoi 3-2, iar au egalat 3-3, am știut că trebuie să fac ceva, să schimb jocul. După aceea am primit o pasă și am zis că acesta este momentul. M-am uitat la portar, am șutat tare și mingea a intrat. Eram foarte bucuroasă că am reușit să fac ceva cu acea minge, că eram cea mai mică din toată echipa și am putut să o ajut foarte mult.
Ai vrea să joci pentru naționala Canadei?
Nu știu, ei m-au triat, nu mi-au dat nicio șansă. Aici, când am venit în România, eu am început cu naționala de U18, în Bulgaria. Domnului Mirel Albon i-a plăcut foarte mult de mine, am jucat la U18, iar acum la senioare. Acum nu știu dacă mai am voie să joc la echipa Canadei, dacă am venit aici, dar aici am mai multe șanse să joc prin toată Europa.
Cum e fotbalul feminin în Canada?
Foarte diferit, îmi place mai mult stilul de aici. În Europa se joacă mai repede cu mingea, mai tactic. În Canada se pune accentul mai mult pe forță și să creezi dificultăți, nu este chiar așa de rapid. Aici îmi place, poți să driblezi, poți să joci cum vrei.
Ai primit o ofertă de la Kent State University, e ca o bursă sportivă cum se obișnuiește în străinătate?
Da, am primit-o când abia intrasem în clasa a 10-a, era foarte devreme și era prima facultate care m-a vrut. M-au vrut și altele, dar mi-a plăcut de această facultate foarte mult. M-au dorit foarte mult. M-au văzut la un turneu foarte mare din SUA, în Florida, iar eu am fost să văd și facultatea. Am fost și în cantonament cu fetele din echipă, am jucat cu ele, m-am antrenat, lor le-a plăcut de mine, mie de ei. 😀
Vrei să te dedici 100% fotbalului sau te pregătești și pentru o carieră de back-up?
Îmi place foarte mult fotbalul și vreau o carieră în fotbal!
Ce hobby-uri ai? Cum îți petreci timpul liber?
Nu am prea mult timp liber, doar fotbal și studiu. Acum intru în clasa a 12-a, apoi vine facultatea. Când am timp liber, mă antrenez. Iar acum, dacă am ajuns la echipa de senioare, este mai multă muncă, trebuie să mă dedic, să mă pregătesc, să joc mai bine, să mă antrenez mai bine în fiecare zi.
Pe blogul meu scriu foarte mult despre muzică și sunt curioasă ce ascultă fotbalistele, așa că la final te rog să îmi spui trei melodii din playlistul tău și să le adaugăm într-un playlist de fotbalistă.
David Guetta ft. Zara Larsson – This One’s For You
Shakira ft. Carlos Vives – La Bicicleta
__
Foto 1: Martin Bazyl Photography pentru The Ontario Soccer Association
Foto 2: Arhivă personală Isabelle Mihail