Voiam să folosesc adaptarea după celebra replică a detectivului Miclovan (Sergiu NicolaescuCu mâinile curate) „Un fleac, m-au ciuruit”, de ceva vreme. Dar cum nu am mai ajuns la așa-zisul derby dintre Olimpia Cluj și CFR 1933 Timișoara, am păstrat-o pentru finalul turului Superligii. 😀

Olimpia Cluj este „campioană de toamnă” după ce a ciuruit toate echipele din Superligă. Cu victorii clare în toate meciurile din campionat, încheie anul 2016 cu două înfrângeri în meciurile oficiale, dureroase însă: finala Cupei României (2-1 cu ASA Târgu Mureș) și ultimul meci din grupele Champions League în urma căruia a ratat calificarea în șaisprezecimi (3-1 cu Medyk Konin). A marcat 81 de goluri în tur, sezonul trecut marcând 103 în tot campionatul, deci ne putem imagina dimensiunile cifrei din primăvara care vine. 🙂 A primit doar trei goluri, dintre care un autogol. Are maxim de puncte și se află la cinci puncte distanță de locul secund, ocupat de CFR 1933 Timișoara. Podiumul este completat de ASA Târgu Mureș.

Sursă: FRF
Sursă: FRF

Dar să trecem în revistă etapele turului. În primele două etape, Olimpia Cluj și ASA Târgu Mureș s-au bătut în scoruri, ambele marcând câte 17 goluri (8-0 cu Heniu Prundu Bârgăului și 9-0 cu Fair Play București, respectiv 11-0 cu Vasas Femina Odorhei și 6-1 cu CSS Târgoviște). Dar în etapa a treia, în mod surprinzător, vicecampioana ASA pierde cu Real Craiova (3-0). În schimb, după egalul cu Navobi Iași, CFR 1933 Timișoara este pe pantă ascendentă și administrează și ea scoruri astronomice (11-2 cu Fair Play București). Olimpia nu se lasă însă. Nici în derby-ul cu ASA nu se împiedică și câștigă meciul cu 5-1, primind și primul gol din sezon. Adevărul e că nici echipa mureșană nu mai e ce a fost după ce au plecat patru jucătoare de bază în pauza competițională (Andreea Părăluță, Brigitta Gődér, Dorka Dénes și Csilla Sárosi). Panta descendentă pe care se află echipa continuă și în etapa 5, când pierde cu 4-1 în deplasarea de la Timișoara, în timp ce Olimpia se distrează și cu CSS Târgoviște (8-0).

Etapa a șasea aduce „un lider inedit” în Superligă. Nu este inedit, ci unul logic. Având în vedere că Olimpia Cluj nu a jucat două meciuri, este normal că CFR 1933 Timișoara ajunge pe primul loc în clasament cu victorii în toate meciurile, exceptând egalul cu Navobi Iași din prima etapă. ASA câștigă cu 3-1 meciul de acasă cu Navobi, în timp ce Fair Play București înregistrează prima victorie, 3-2  în deplasare cu Vasas Femina. În etapa a șaptea, echipa bucureșteană este singura echipă învingătoare care primește și gol (4-1 cu Independența Baia Mare). În rest avem numai scoruri de genul 6-0 (CFR 1933 TimișoaraCS Real Craiova), 8-0 (Olimpia ClujVasas Femina Odorhei), 5-0 (Navobi IașiCSS Târgoviște) și ASA reușește o victorie cu 4-0 în meciul cu Heniu Prundu Bârgăului.

În timp ce majoritatea echipelor din Superligă sunt ca în școala primară și se bat între ele, dar nu reprezintă pericol, CFR 1933 Timișoara este în clasa a 8-a, adică liderul din curtea școlii. Dar, în așa zisul derby cu Olimpia, vine ca bobocul la liceu și se bagă în colț să se apere pentru că îl atacă ăia mai mari. Încearcă să contraatace, dar îi este anihilată orice încercare. Mai exact, Olimpia Cluj, cu jucătoare de bază lipsă (Ioana Bortan. Lidia Havriștiuc, Mara Bâtea), a dresat leopardele vișinii cu un 11-0 clar. Dar, antrenorul echipei este realist și recunoaște că asta e diferența de nivel dintre Olimpia și celelalte echipe din campionat. Același scor este administrat și de mureșence în meciul cu Fair Play București.

olimpia-timisoara
Foto: Dan Porcuțan/Olimpia Cluj

În ultima etapă din turul Superligii, ASA Târgu Mureș câștigă cu 5-0 în Baia Mare și se îndepărtează de locul patru, ocupat de CS Real Craiova, echipă care pierde cu 5-2 meciul cu Heniu Prundu Bârgăului. CFR 1933 Timișoara bate cu 3-1 Vasas Femina Odorhei, în timp ce CSS Târgoviște înregistrează a patra victorie din tur, 5-2 în deplasarea de la București. Liderul Olimpia Cluj se deplasează la Iași și câștigă cu 7-2 un meci mai spectaculos decât de obicei. În sensul că adversarul reușește să aibă câteva ocazii, marcând chiar și goluri. Bine, unul este autogolul Cristinei Carp, dar e partea a doua.

Turul este oficial încheiat cu restanța din etapa șase, CS Real CraiovaOlimpia Cluj, meci în care campioana se distrează și face un 10-0. Vicecampioana ASA Târgu Mureș este singura echipă care a primit doar 5 goluri de la campioana Olimpia. În rest…5+. Clujencele au marcat dublul golurilor marcate de CFR Timișoara sau de ASA. Este tristă situația. Tristă pentru celelalte echipe.

Adrian Ambrosie, manager CS Navobi Iași, declara în octombrie că se anunță un campionat echilibrat, în care fiecare poate bate pe fiecare. Având în vedere imensa prăpastie dintre Olimpia și celelalte echipe, cred că se referă la echilibrul dintre „celelalte echipe”, pentru că în momentul de față eu nu văd o echipă în stare să le împiedice pe clujence în drumul lor către un nou titlu. Aș putea intra în discuția legată de situații financiare, nivel de pregătire etc, dar m-aș lungi prea mult. Un lucru e cert: dacă vrei să te joci cu fetele mari din curtea școlii, trebuie să crești nivelul pregătirii pentru că Olimpia Cluj joacă fără milă și ciuruie tot ce prinde. 🙂

Foto: Dan Porcuțan/Olimpia Cluj
Foto: Dan Porcuțan/Olimpia Cluj