Aș vrea să zic că nu am putut urmări meciul României cu Albania din cauza faptului că sunt prin Serbia în cuca măcăii. Dar meciul nici măcar nu a fost difuzat. Nicăieri. Nici măcar un livestream slab. Nimic. Ceea ce e trist. Am stat cu ochii pe FlashScore, măcar atât.

Ce e bine, e că fetele au învins cu 0-3 și au șanse mari să se califice la Campionatul European de Fotbal din 2017, care se va desfășura în Olanda. Acum, România este la egalitate de puncte cu Ucraina, iar în septembrie va avea loc meciul decisiv între cele două echipe care se lupta pentru locul 2 în grupă. Apoi urmează ultimul meci din aceste preliminarii, cel cu Grecia. Pe primul loc se află Franța, deja calificată la turneul final, ultima clasată e Albania cu 0 puncte, iar Grecia nu cred că reprezintă vreun pericol.

Pentru România au fost în teren Părăluță – Goder, Corina Olar, Havriștiuc, Ficzay – Vătafu, Bortan (72 Tărășilă), Florentina Olar-cpt. – Lunca, Rus, Herczeg (27 Ciolacu). Ștefania Vătafu a înscris toate cele trei goluri.

Sursă: FRF
Sursă: FRF

Ce am observat este că, spre deosebire de meciul cu Franța, acest meci cu Albania nu s-a bucurat de prea multă promovare. Dacă atunci mă cam bombardau postări pe Facebook ale FRF-ului, acum abia au fost câteva. Da, era meci cu Franța – favorita grupei, era meci acasă, dar e vorba de aceeași echipă națională care se luptă pentru o calificare la Euro și când e în deplasare. Și dacă s-a promovat amicalul băieților cu Congo (a nu se înțelege că sunt rasistă sau ceva), cred că se putea face mai mult și pentru acest meci. Să nu mai zic de site-urile de specialitate..știri 0. E ca și cum nu ar exista. Și sunt curioasă dacă va cumpăra vreo televiziune drepturile de difuzare pentru Euro 2017, în cazul în care se califică România sau stăm pe site-uri fantomă, gen DrakulaStream. Eu înțeleg că fotbalul feminin din România nu este foarte profitabil (încă), dar dacă nu i se acordă atenția necesară nici nu va fi vreodată. 🙂

Acestea fiind spuse, hai România! 🙂