Naționala de fotbal feminin a României a disputat ieri prima manșă a barajului cu Portugalia, meci încheiat la egalitate, 0-0. Este un rezultat bun, iar fetele își păstrează șansele de calificare.

Au mai rămas doar 90 de minute din drumul lor către Euro. 90 de minute la finalul cărora pot scrie istorie. Eu am în continuare încredere în fete pentru că știu cât de mult își doresc calificarea și știu că vor da tot ce au mai bun. În meciul cu Grecia au avut un moment de cădere, dar publicul le-a ridicat. Cu Ucraina la fel, publicul le-a susținut, iar ele s-au simțit mult mai puternice. La meciul de ieri, portughezele au avut peste 3000 de oameni în spate. Nu știu câți ne vom strânge la meciul de marți, dar după experiența meciurilor din septembrie, știu că oricâți am fi, vom susține fetele din tot sufletul.

portugalia-romania-euro1

Dacă nu știai, intrarea la meci este gratis. Gratis, înțelegi? Te costă doar un popcorn și un suc, dacă vrei să îți iei pe stadion. Nu cred că ai cine știe ce activități extraordinare din care să alegi la ora 18:00 în Cluj, pe 25 octombrie. Și dacă ar fi, sigur vei mai avea ocazia să mergi. Dar echipa națională de fotbal feminin joacă doar o dată returul barajului cu Portugalia. Așadar, ce te costă să petreci 90 de minute pe stadion? În plus, Federația Română de Fotbal organizează un concurs la meciul retur. Ridică biletul gratuit în ziua meciului, păstrează-l și intri automat în concurs. La finalul meciului, dacă România se califică la Euro, se vor extrage trei serii de bilete, iar câștigătorii vor avea ocazia să susțină naționala la meciurile de la turneul final de anul viitor. Detalii despre concurs poți citi aici. De asemenea, se organizează și un fan meeting cu vloggerii Tequila, Mikey Haș și Alex Ghidush.

Deci? Ne vedem pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu pe 25 octombrie, de la ora 18:00: 🙂

Meciul va fi transmis de Dolce Sport.