Avem o săptămână fără surprize în retrospectiva stranierelor. Să vedem ce au făcut! 🙂

Israel – Ligat Nashim, etapa 13

Maccabi Holon 1 – 3 Kiryat Gat

După doar 10 minute echipa gazdă a reușit să deschidă scorul prin Coutinho, dar Kiryat nu s-a lăsat și a căutat imediat egalarea. Aceasta a venit în minutul 27 prin golul lui Bendel Dovrat. După doar cinci minute, aceeași Dovrat își aduce echipa în avantaj, cu care intră și la pauză. În a treia repriză Kiryat a jucat mult mai bine, dar al treilea gol a venit doar spre finalul meciului, în minutul 88 Dovrat reușind hat-trickul. Andreea Laiu a fost integralistă. În acest moment, Kiryat Gat se află la egalitate cu Tel Aviv University SC, 34 de puncte, dar încă nu s-a rezolvat cu penalizarea dată pentru nefolosirea unei junioare în meciul direct dintre cele două.

Spania – Liga Iberdrola, etapa 18

Espanyol Barcelona 1 – 2 Atlético Madrid

Atlético a început tare meciul, a presat continuu și și-a creat ocazii. În minutul 21 Sonia a pătruns în careu și a centrat perfect pentru lovitura de cap a lui Esther, aceasta deschizând scorul. Jucătoarele Madridului au continuat să domine, în timp ce Espanyol nu a dat prea multe emoții, toate încercările sale fiind oprite de apărarea puternică a echipei oaspete. Repriza a doua a urmat același scenariu ca și prima, aceeași Sonia creând și faza celui de-al doilea gol marcat de această dată de Priscila în minutul 60. În minutul 86 Luana a reușit să reducă diferența pentru gazde, ultimele minute alte partidei au fost foarte tensionate, dar s-a terminat cu bine pentru Atlético. Andreea Părăluță a fost titulară și a avut câteva intervenții foarte bune. Cu această victorie Atlético Madrid continuă lider cu 48 de puncte, în timp ce Barcelona are 44 după ce a învins-o pe Real Sociedad cu 3-0. Rezumat video.

Foto: Atlético Madrid

Zaragoza CFF 1 – 1 Levante UD

După trei înfrângeri consecutive, Levante reușește să scoată un punct în meciul cu Zaragoza, dar le merita pe toate trei. Gazdele au deschis scorul în minutul 17 din singurul lor șut pe poartă din prima repriză. Într-adevăr, a fost un gol superb marcat de Clara Martinez din foarfecă de la vreo 13 m, dintr-o centrare venită în urma unei lovituri libere și a prins-o pe Sandra Torres ieșită cam mult din poartă. Levante a ratat ocazii imense, mingea refuzând să intre în poartă. În ultimul minut al primei părți Olivia Oprea a faultat în careu, dar Torres a apărat lovitura de pedeapsă și și-a ținut echipa în meci. Cu Ida Rebecca intrată la pauză în locul Oliviei, Levante a continuat să preseze. În minutul 54 beneficiază de un penalty pentru fault în careu, iar Mari Jose Perez restabilește egalitatea. Echipa a căutat al doilea gol, dar nu a reușit să concretizeze ocaziile avute. Cu acest egal Levante are 36 de puncte și coboară pe locul patru, fiind depășită de Valencia cu un singur punct.

Sporting Huelva 2 – 0 Oiartzun KE

În fața a 4.000 de spectatori, Sporting Huelva a jucat primul meci din istoria sa pe Nuevo Colombino, stadionul echipei de băieți Recreativo de Huelva. Se pare că acest moment le-a motivat pe gazde, care au dominat tot meciul. În minutul cinci aveau deja trei ocazii de gol și acestea au continuat să vină, dar balonul nu a ajuns în poartă. În puținele momente în care echipa oaspete a ajuns în careul lui Sporting, Sara Serrat a fost foarte sigură pe ea și a respins. În a doua repriză Joana a fost eliminată în minutul 67, acesta fiind momentul în care Oiartzun a cedat. În trei minute, Sporting a rezolvat partida prin golurile Anitei și Laurei Rus. Atât Laura, cât și Elena Pavel au fost integraliste. Este o victorie meritată într-un moment frumos al echipei. Cu această victorie, Sporting are 24 de puncte și urcă pe locul 8. În acest moment, echipa luptă pentru a rămâne printre primele opt echipe în campionat, doar acestea intrând în Cupa Reginei. Rezumat video.

Foto: Sporting Huelva

Turcia – Kadınlar 1. Futbol Ligi, etapa 12

Konak Belediyespor 3 – 1  1207 Antalya Döşemealtı Belediyespor

Echipa Ralucăi Sârghe continuă perioada oscilantă, victorie – înfrângere – victorie, dar acum a ajuns pe locul doi cu 24 de puncte, la trei puncte în spatele lui Beşiktaş și nu prea își mai poate permite pași greșiți. Konak a deschis rapid scorul, prin Cansu în minutul 10, iar Ebru Topçu a majorat scorul cu cinci minute înainte de pauză. Sevgi a înscris al treilea gol al echipei sale în minutul 65, iar echipa oaspete a marcat în minutul 90+2 prin Herrara.

Italia – Serie B, Girone A, etapa 14

Lucchese 3 – 1 Torino

Cu Biana Raicu titulară în poartă, Torino nu reușește să scape din zona periculoasă a clasamentului nici după această etapă. Lucchese a deschis scorul abia în minutul 73 prin Natasha Carrozzo, aceeași jucătoare majorându-l după zece minute. În minutul 87 Torino reduce din diferență prin Giulia Crisantino, dar Elena Manganiello stabilește rezultatul final în minutul 90+1. Cu această înfrângere Torino se află pe locul zece cu 10 puncte.

Italia – Serie A, etapa 14

Brescia 3 – 0 Res Roma

Camelia Ceasar a fost titulară în poarta Bresciei, dar nu a avut prea multe intervenții, echipa gazdă dominând meciul cap – coadă. După numeroase ocazii ale lui Mele și Cernoia, Girelli reușește să deschidă scorul în minutul 34 cu un șut superb. A doua repriză a continuat cu Brescia presând, dar portarul Romei și-a ținut echipa în joc, având câteva intervenții foarte bune. Însă Roma nu a fost în stare de prea multe în ceea ce privește ofensiva, gazdele oprind orice încercare. În minutul 83 Girelli înscrie cu o lovitură de cap după un corner bătut de Cernoia, iar după doar două minute Sabatino marchează ultimul gol cu un șut din interiorul careului. Brescia are 36 de puncte și se află la opt puncte distanță de locul trei și patru, Mozzanica și Verona fiind la egalitate de puncte. Fiorentina continuă lider cu 42 de puncte. Rezumat video.

Franța – D1 Féminine, etapa 14

Guingamp 1 – 0 Rodez Aveyron

Abia în minutul 83 a fost înscris golul care a decis soarta partidei, marcatoare fiind Oparanozie. La echipa oaspete, Anne – Marie Bănuță a început ca titulară și a fost schimbată cu Da Costa în minutul 77. Ea a luat și un cartonaș galben în minutul 43. Cu această înfrângere, Rodez rămâne pe locul 9 în campionat cu 12 puncte.

Cipru – First Division, etapa 13

În campionatul din Cipru sunt nouă echipe, prin urmare fiecare stă câte o etapă. În acest weekend a fost rândul lui Anorthosis, echipa româncelor. Apollon Ladies a câștigat cu 1-0 meciul cu FA Barcelona și are 33 de puncte, cu cinci mai multe decât Anorthosis.

Meciuri amicale

Medyk Konin 8 – 1 PSG U19

Medyk a jucat încă meci amical în cantonamentul din Franța pe care l-a câștigat din nou ușor, având-o și pe Maria Ficzay pe teren. Golurile au fost marcate de Anna Gawrońska, Katarzyna Daleszczyk (4), Aleksandra Sikora, Aleksandra Stasiak și Agata Guściora.

SKN St. Pölten 5 – 1 ETO FC Győr

Campioana Austriei nu a avut probleme în a câștiga în fața echipei maghiare. Prima repriză a fost mai echilibrată, însă în a doua repriză s-au văzut diferențele, mai ales cele fizice. Golurile au fost marcate de Gina Babicky, Laura Krumböck, Alexandra Biroova, Mateja Zver și Evelin Kurz, respectiv Jade Kovacevic. Pentru ETO au evoluat Brigitta Gődér, Krisztina Szőke-Nagy, Csilla Sárosi și Dorka Dénes

Foto: SKN ST. Pölten

Diósgyőri VTK (DVTK) 3 – 3 Kóka FNLA 

Corina Olar va juca până în vară cel puțin la echipa Diósgyőri VTK din Ungaria. Zilele trecute a jucat într-un meci amical cu echipa Kóka FNLA din prima ligă maghiară. Golurile au fost marcate de Vacheter, Olar (lovitură liberă de la 18 m) și Kovács, respectiv Török, Horváth și Mezőssy. 

FC Aire-le-Lignon 2 – 6 FC Yverdon

Daniela Gurz, Andreea Corduneanu și Roxana Oprea au jucat pentru prima oară în tricoul noii lor echipe, FC Aire-le-Lignon, în meciul amical pierdut cu echipa de prima ligă Yverdon.

Fortuna Hjørring 2 – 2 Linköpings FC

În acest meci amical s-au întâlnit două campioanee: cea a Danemarcei cu cea a Suediei. Golurile au fost marcate de Thøgersen Frederikke și Florentina Olar, respectiv Kristine Minde și Marija Banušić.