Jurnal de FITS (IV): Oameni obișnuiți – o piesă de teatru extraordinară
Auzisem de piesa de teatru Oameni obișnuiți, dar nu reușisem să o văd până acum. Știam că este realizată după cazuri reale, dar nu știam ce și cum. Nu știam nici distribuția, nimic. Nu am avut timp să citesc nici prezentarea înainte să plec. Dar…
Cultură, FITS, Teatru
Jurnal de FITS (II): Dans. Dans. Și iarăși dans.
După ce în primele două zile de FITS am stat mai mult pe afară, ziua a treia a fost una ploioasă, prin urmare, m-am retras la spectacolele indoor. De data aceasta nu am mai citit despre ce urmează să văd. Am mers pe instinct. Dar…
Jurnal de FITS (I): Atmosferă ca-n Brazilia, Shakespeare, acrobații și câteva lacrimi
Au trecut primele două zile de FITS și încep un fel de jurnal de festival. Adică voi scrie ce am făcut eu în aceste zile, la ce spectacole am fost și cum mi s-au părut. Au trecut primele două zile de FITS și deja au fost…
Concerte în cadrul FITS 2016
De-a lungul anilor, organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) ne-au obișnuit cu concerte excepționale. Nici anul acesta nu se lasă mai prejos, evident. Cel puțin unul din concerte mereu a fost susținut de cei mai de succes artiști comerciali din România. Iar anul…
This error message is only visible to WordPress admins