Auzisem de piesa de teatru Oameni obișnuiți, dar nu reușisem să o văd până acum. Știam că este realizată după cazuri reale, dar nu știam ce și cum. Nu știam nici distribuția, nimic. Nu am avut timp să citesc nici prezentarea înainte să plec. Dar când am intrat în sala de la Teatrul Național „Radu Stanca” și pe scenă erau Ofelia Popii, Marius Turdeanu și Florin Coșuleț, mi-am spus: clar va fi o piesă bună.

Oameni obișnuiți este un spectacol realizat în cadrul proiectului Be SpectACTive!, proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă, în care TNRS este implicat în perioada 2014-2018. Sunt puse în scenă poveștile a opt persoane în urma unei cercetări realizate de Gianina Cărbunariu în Italia, Anglia și România, iar din distribuție fac parte Florin Coşuleţ, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Ofelia Popii, Dana Taloș și Marius Turdeanu.

Foto: Sebastian Marcovici
Foto: Sebastian Marcovici

Cei opt oameni – Ornella Pireda, Ciro Rinaldi, Sharmilla Chowdury, Eileen Chubb, Ian Fosley, Alin Goga Mihăiţă, Claudiu Ţuţulan, Liviu Costache, sunt așa numiții avertizori de integritate, în engleză whistleblower-i. Dar ei nu știu asta până în momentul în care observă și raportează lucruri anormale la locul de muncă, fie instituție de stat, fie privată. Aceștia și mulți alții ca ei au sesizat că se fură mult la locul de muncă, nu se respectă regulile, regulamentele. Colegii sunt pontați și plătiți, deși nu se află la muncă, iar alții le fac treaba. În contabilitate nu sunt înregistrate facturi cu cheltuieli, iar consilieri regionali achiziționează obiecte de lux din bani publici. Se fac transferuri de bani către terți cu care nu există contract, iar acești terți au sediu în paradisuri fiscale. Bătrânii din cămine sunt tratați foarte rău și mor pe rând, fără ca personalului să îi pese. Iar autostrada Sibiu – Orăștie din custodia CNADNR se surpă imediat după darea în folosință, deși s-au cheltuit milioane de euro. Și multe altele.

Acești oameni obișnuiți au în comun faptul că vor să fie corecți și trag semnale de alarmă. Pun faptele pe hârtie, iar hârtiile sunt uitate. Cum sunt răsplătiți? Sunt transferați în alte orașe, se desființează posturile, le scad salariile sau sunt dați afară. Oamenii aceștia își căută dreptatea la superiori, iar când își dau seama că aceștia nu îi vor ajuta, apelează la justiție. Procesele durează ani de zile, iar unele nici azi nu s-au finalizat. Unii au câștigat, dar au pierdut, pentru că reintegrați fiind, colegii le fac viața un calvar. Sunt considerați turnători. S-au îmbolnăvit, au rămas și fără case pentru că nu își mai puteau plăti ratele. La final ajung să se întrebe dacă a meritat să fie cinstiți și să aducă la suprafață aceste fapte pentru că ei au pierdut tot, în timp ce colegii lor își văd în continuare de….treabă.

Actorii joacă extraordinar. Când poartă dialoguri, nu se uită unul la celălalt, ci fix în ochii spectatorilor. De ce? Pentru că acele opt cazuri nu sunt izolate, peste tot este corupție, poate chiar și în sala de teatru erau oameni corupți sau avertizori de integritate. Te fac să te simți parte din spectacol. Pun întrebările astfel că tu simți nevoia să le răspunzi, deși nu ești pe scenă. Piesa nu are un final, nu e cu happy end, e un fel de to be continued

Și nu cred că am fost singura persoană din sală care a plecat de acolo pusă pe gânduri. Dacă vrem ca lucrurile să fie normale în lumea în care trăim, trebuie să ne implicăm și să încercăm să schimbăm ceva. Iar oamenii care sesizează lucruri anormale, trebuie susținuți pentru a nu fi distruși de sistem. Și unul dintre cele mai importante lucruri: să ne facem treaba pentru care suntem plătiți.

Mi-a plăcut foarte mult această piesă de teatru și este cea preferată din toate cele pe care le-am văzut vreodată, nu doar cele de la FITS. Probabil pentru că prezintă cazuri reale și dezbate o temă de actualitate: corupția. De aceea spun că este o piesă extraordinară pe care ți-o recomand!

Foto: Sebastian Marcovici
Foto: Sebastian Marcovici