Trupa Zmei3 este formată în Berlin din Paula Țurcaș (soprană originară din Șmig, județul Sibiu), Mihai Iliescu (avocat, fost publicitar, acum chitarist), Oli Bott (xilofonist) și Arnold Ballhorn (bass). La început reinterpretau muzică tradițională românească, printre care melodiile Mariei Tănase, Romică Puceanu, Aurelian Andreescu, Vasile Pandelescu, Toni Iordache și alții.

După ce berlinezii s-au îndrăgostit de ei, au început să se gândească la un album cu compoziții proprii, alături de producătorul câștigător de Grammy, Ian Brennan. Și ca să fie totul și mai special, ei au vrut să înregistreze albumul în Transilvania, prin sate, la poalele munților. Era necesară transportarea echipamentelor, aducerea echipei de producători din California, apoi mixaj, masterizare și alte cele necesare producției unui album.

Pentru că banii sunt puțini, au lansat o campanie de crowdfunding pe Kickstarter prin care doreau să adune 23.000 euro. Într-o singură lună s-au adunat 23.770 euro din partea a 393 de fani din SUA, România, UK, Germania, Franța, Austria, Elveția, Spania, Irlanda, Belgia, Olanda, Noua Zeelandă, Canada și Australia. Iar în toamna anului trecut, trupa a venit echipa să înregistreze melodiile în Transilvania. Echipa a plecat în Franța pentru mixaj, iar pentru masterizare în California. Între timp, trupa Zmei3 a mai avut concerte, iar astăzi ne prezintă materialul de debut: Rough Romanian Soul.

ZMEI3_RoughRomanianSoul

Titlul albumului de debut al trupei Zmei3 – Rough Romanian Soul se traduce Suflet aspru românesc, și este o odă închinată muzicii românești care are la bază o bogată tradiție de blues și soul regional. Albumul conține 15 melodii care abordează subiecte precum rezistență, imigrare, opresiune, iubire, moarte, mândrie, singurătate și putere.

Albumul începe trist cu melodia Stai Lângă Mine, vocea Paulei sensibilizându-te din primele secunde.

2 Mai spune povestea satului de la Marea Neagră, de lângă granița cu Bulgaria, care era raiul hippioților ce doreau să scape de constrângerile regimului comunist.

Poveste Din Țara Mea este despre sentimentele unui imigrant care a lăsat în urma lui absolut tot ce iubea. Un tată îi spune fetiței lui că nu trebuie să uite că există o țară, un paradis pierdut, și că într-o zi se vor răzbuna pe cei care au distrus-o.

Shhh!!! … Tot Ce Nu Se Spunea Atunci este o improvizație, creată în jurul lucrurilor, ideilor și gândurilor interzise în timpul celor 45 de ani de regim represiv.

Mărie, Mărie este o baladă de dragoste din sudul României, un fel de blues din sud, vocalist fiind doar Mihai Iliescu. Până Când Nu Te Iubeam, este reorchestrarea celebrei melodii a Mariei Tănase, un folclor urban din București, iar Într-o zi este o melodie blues inspirată de Girl From The North Country Fair a lui Bob Dylan. 

Vis este dedicată memoriei luptătorilor Rezistenței din anii ’50, dar și acelor puțini oameni care aleg mereu să lupte, chiar dacă este evident că nu au nici cea mai mică șansă.

Vreau Un Bărbat este o melodie veselă, care prezintă bărbații din ziua de azi, epilați, dați cu cremă, care postează selfie-uri etc.

Pe album se mai află melodii precum Imn (fără versuri, doar fredonare), Voi găsi, dar și melodii mai vesele precum Aș Munci La Plug și Coasă sau Ah!. Ultima melodie de pe album este și singura în limba engleză, She’s Gone Wild. 

Majoritatea compozițiilor au fost instante, pe loc, producătorul Ian Brennan încurajând trupa să creeze melodii și să le înregistreze simultan, inspirați și înconjurați de munții Transilvaniei. Acesta spune că „Muzica ar trebui să respire, muzica ar trebui să trăiască și să vină din interiorul unei persoane. Instrumentele sunt pe plan secundar. Sunt un mijloc pentru un scop. Faptul că suntem printre munți, îi putem vedea, putem fi acolo împreună, dă un caracter sacru acestui proiect.”

Am ascultat albumul cu piele de găină, uneori și cu lacrimi în ochi. Este un album sensibil, puternic, care îți dă o stare ciudată. Te ia prin surprindere, dacă ai ascultat până acum reorchestrările lor. Te ia prin surprindere pentru că nu te așteptai la un album care să abordeze astfel de teme, nu te așteptai la un album atât de sensibil.

Din punctul meu de vedere, albumul Rough Romanian Soul este o capodoperă, nu este comercial și nu va fi gustat de marea masă. Va avea un succes mult mai mare în afara țării, pentru că aici sunt mult prea puțini cei care apreciază astfel de muzică, și mult prea mulți cei care gustă toată muzica ieftină și comercială de pe radio. Zmei3 nu este de radio. Zmei3 face muzică mult prea bună pentru radio. O muzică bună care emoționează, te lovește, apoi te ridică, după cum spune Mihai Iliescu într-un interviu acordat celor de la Dilema Veche.

Albumul îl poți asculta pe Deezer.