Raluca Sârghe – Accidentarea m-a făcut mai bună și mai puternică
Raluca Monica Sârghe are 29 de ani și este din Hunedoara. A jucat la Clujana din 2004, apoi un an la AS Volos 2004 în Grecia. În 2010 s-a întors în Cluj și a fost unul din oamenii care au pus bazele Olimpiei Cluj. În prezent joacă la Konak Belediyespor, în Turcia, unde s-a transferat în 2012 alături de Cosmina Dușa. A câștigat titlul de campioană în fiecare sezon petrecut acolo și este foarte optimistă și în ceea ce privește sezonul viitor.
Am văzut-o jucând prima oară în aprilie, la meciul cu Franța din preliminariile Euro 2017. Adevărul e că acela a fost primul meci al naționalei la care m-am uitat, dar care m-a determinat să pornesc acest proiect. Ne-am mai like-uit pe Facebook, dar ne-am cunoscut personal în cantonamentul naționalei de săptămâna trecută. Raluca este o fată foarte simpatică, cu capul pe umeri, dar cu doza necesară de nebunie.
Ai început cu atletism. Cum ai făcut trecerea la fotbal și când ți-ai dat seama că vrei să faci o carieră?
Am făcut atletism timp de șase ani la Hunedoara. După fiecare antrenament jucam fotbal cu fetele, ca să ne relaxăm. La un moment dat, o colegă de-a noastră a plecat la Constanța, după care s-a transferat la Cluj. Noi încă nu știam că există fotbal feminin. Ea fiind din Hunedoara, a venit într-o zi și ne-a explicat, mie și Corinei Olar, despre fotbalul feminin din România. Mi-a plăcut și am zis să încerc să fac și eu pasul acesta către fotbal și așa am ajuns la Cluj.
Ai fost vicecampioană în Grecia cu Volos. Ce te-a determinat să te întorci la Cluj în 2010?
Eu încă nu terminasem facultatea, mai aveam un an. Am spus că ar fi cazul să mă întorc și să termin facultatea, după care pot să fac un pas către o altă țară.
Și după câțiva ani în care ai fost om de bază la Cluj, te-ai transferat în Turcia. Cum te-ai adaptat?
Nu a fost foarte greu, dar m-a speriat cultura lor pentru că era diferită de a noastră. Fetele ne-au ajutat foarte mult, au fost alături de noi. Mi-am dat seama că, până la urmă, nu trebuie să facem totul cum fac ei, dacă nu vrem. A fost ușor pentru că de mică sunt plecată de acasă și mi-e ușor să mă adaptez la orice situație/țară etc.
Ce te-a speriat cel mai mult la cultura lor?
Marginalizarea femeilor. Sunt văzute diferit față de bărbați.
Și cum sunt privite femeile care joacă fotbal? Dacă le marginalizează, turcilor li se pare normal ca femeile să joace și fotbal?
Unora nu, dar acum nu mai e chiar ca pe vremuri. Femeile nu mai sunt văzute chiar așa rău. De-a lungul timpului, bărbații au văzut și au acceptat că și femeile pot face mult mai multe lucruri.
Ai o sală de fitness în Izmir. A fost ușor sau greu să deschizi o afacere pe o piață străină?
Acum, fiind într-o țară străină, am reușit să strâng niște bani, să pun deoparte. Nu am deschis singură, nu pot face asta de una singură pentru că e nevoie de foarte mulți bani, trebuie să și cunoști legi și multe alte lucruri. E prima dată când am deschis așa ceva, m-am asociat cu un băiat care a lucrat în domeniu, dar și cu o colegă de la echipă. Împreună cu ei nu mi-a fost frică și nu mi-a fost atât de greu pe cât părea să fie. E ok acum.
Dacă nu ai avea afacerea, ai putea trăi în Turcia din salariul de fotbalistă?
Da, aș putea trăi din salariul de fotbalistă. Deocamdată nu am câștigat bani din sală. Am deschis doar de un an de zile, abia ce ne-am plătit toate dările și ce mai e de plătit. De acum înainte putem spune că vom câștiga bani din sală. Până acum am trăit din banii câștigați din fotbal.
Care este cea mai frumoasă amintire legată de fotbal?
Meciul cu Ucraina. A fost un meci deosebit, un meci în care s-a jucat cu inima. Toată lumea s-a dăruit, nu numai fetele care erau în teren, ci și cele de pe margine au ajutat foarte mult. Și publicul. Nu știu…parcă totul era într-un singur om. Mi-a plăcut foarte mult și este un moment remarcabil pentru toți. O să rămână în istorie și, cred că lumea venind la meci și văzându-ne, va percepe altfel și va începe să vadă altfel fotbalul feminin din România.
Dar cea mai urâtă amintire?
Anul trecut m-am accidentat. M-am speriat, am dorit să mă las. Nu credeam că mai este cale de întoarcere. Mi s-au rupt parțial ligamentele încrucișate, toți spuneau că trebuie să mă operez. Un doctor din Timișoara m-a ajutat și m-a pus pe picioare, atât fizic, cât și psihic. Lucrul acesta m-a făcut să merg mai departe. A fost un moment urât, a trecut. Dar accidentarea m-a făcut mai bună și mai puternică.
Am văzut că ai și pagină de Facebook. Cum îți propui să o folosești în cariera ta de fotbalistă?
Nu o folosesc doar pentru cariera de fotbalistă, ci și pentru sala de fitness. Încerc să postez cât mai multe poze sau anumite postări care să atragă publicul. Îmi doresc ca publicul să vadă cât de mult muncim noi și ce înseamnă fotbalul feminin. Dar, în același timp, să promovez și latura aceasta, cu sala. Vreau să arăt că poți să te mai ocupi și cu altceva, pe lângă fotbal, dacă există pasiune, dorință și muncă.
Cum îți petreci timpul liber?
Nu am timp liber. Dacă până să îmi deschid sala aveam timp liber, acum nu mai am timp să respir. Timpul liber de la fotbal îl petrec la sală, făcând exerciții și instruind lumea. Mă ocup și de mine, dar în același timp și de oameni. Când am timp liber, mă duc la mare, petrec timp cu prietenii foarte apropiați, mă duc la film sau în oraș. Stau departe de fotbal și de sală.
Spune-mi trei melodii preferate pentru playlist-ul de fotbalistă, te rog.
Am început să o ascult pe asta cu Amsterdam a lui Costi Ioniță pentru că mergem acolo.
Orla Fallon – Down By Sally Gardens, o melodie care îmi place foarte mult, mă relaxează. O ascult înainte să dorm.
Am oprit reportofonul și am mai stat câteva minute în care i-am povestit mai multe despre proiect. Am stabilit că mergem la Euro 2017. 🙂
