Dacă săptămâna trecută a fost pauză competițională și am avut doar două meciuri oficiale, ei bine avem astăzi meciuri din plin și vor fi din ce în ce mai multe. Nu mă mai lungesc cu introducerea, să vedem ce au făcut stranierele noastre! 🙂

Polonia, Ekstraliga, etapa 15

KKPK Medyk Konin 4 – 1 AZS UJ Kraków

Cu Maria Ficzay pe teren, Medyk Konin a câștigat fără probleme primul meci din campionat de anul acesta, jucat în compania echipei clasate pe locul 10. După ce Anna Gawrońska a deschis scorul în minutul 20 al meciului, echipa oaspete a reușit să egaleze în minutul 34 prin golul Justynei Maziarz, dar Lilyana Kostova și-a readus echipa în avantaj cu puține clipe înainte de pauză. În minutul 62 Katarzyna Daleszczyk a mărit diferența, iar Paulina Dudek a marcat pentru 4-1 în minutul 88. Cu această victorie, Medyk Konin continuă lider în campionatul Poloniei, cu 45 de puncte, aflându-se la patru distanță de locul secund ocupat de GKS Górnik Łęczna.

Franța, Cupa Franței, sferturi de finală

Olympique Lyonnais 6 – 0 Rodez Aveyron

După ce naționala României a văzut cum stă treaba cu jucătoarele din Statele Unite, Anne-Marie Bănuță a simțit și ea pe pielea ei cum e să iei bătaie de la Alex Morgan & co, doar că la nivel de cluburi. Rodez Aveyron a rezistat 30 de minute în fața celei mai bune echipe franceze, Bremer deschizând scorul în minutul 31. După doar șase minute Alex Morgan a marcat pentru a dubla avantajul. 2-0 scorul la pauză, dar era doar începutul. Aceeași Morgan a marcat pentru 3-0 în minutul 65, apoi Hamraoui în minutul 73. Morgan a reușit hat-trick-ul după doar șase minute, iar Dali a închis tabela la un 6-0 usturător cu trei minute înainte de final, oprind astfel drumul lui Rodez în Cupă. Olympique Lyonnais urmează să joace semifinala cu Henin Beaumont.

Elveția, Nationalliga B

FC Zürich Frauen U21 3 – 3 FC Aïre-le-Lignon

Cu Roxana Oprea, Andreea Corduneanu și Daniela Gurz integraliste, Aïre-le-Lignon a început meciul foarte bine marcând toate golurile sale încă din primul sfert de oră prin Charline Silva și dubla Mirelei Jakupi. După ce Raquel Branco a redus din diferență în prima repriză, lucrurile păreau să se așeze. Însă pe final de meci echipa româncelor a căzut și a încasat două goluri din partea lui Raika Toper, cel egalizator fiind marcat din penalty. Roxana Oprea a primit un cartonaș galben în minutul 70. Cu acest egal, FC Aïre-le-Lignon are 10 puncte și rămâne pe locul opt.

Spania – Liga Iberdrola, etapa 21

Atlético Madrid 11 – o UD Tacuense

Portarul titular al echipei madrilene, Lola Gallardo, a revenit după accidentarea suferită în ianuarie, astfel Andreea Părăluță a revenit pe banca de rezerve. Atlético nu a avut probleme în acest meci, al optulea câștigat consecutiv și a înregistrat și scorul etapei. Au marcat Sonia Bermúdez și Marta Corredera (câte trei goluri), Priscila Borja (dublă), Mapi Leon, Genoveva Añonman și Patri Ojeda (autogol). Cu această victorie, Atlético Madrid acumulează 57 de puncte și păstrează cele patru puncte distanță față de Barcelona care a învins Espanyol cu 5-0.

Foto: Atlético Madrid

Levante 2 – 0 Sporting Huelva 

O nouă confruntare românească în campionatul spaniol, de data aceasta Olivia Oprea fiind cea care o întâlnește pe Elena Pavel. Levante a deschis scorul destul de repede, în minutul 9 Charlyn Corral transformând un penalty primit în urma unui fault asupra lui Marijose. Sporting Huelva a avut mai multe ocazii de a egala, însă nu a reușit să împingă mingea în poartă, iar Levante a ratat și ea ocazii bune de majorare a scorului. A reușit asta abia în minutul 80 cu un șut superb al lui Nerea Perez, de la marginea careului. Elena Pavel a fost integralistă pentru Sporting, în timp ce Olivia Oprea a fost introdusă pe teren la începutul reprizei secunde. Cu această victorie Levante are 45 de puncte și se menține aproape de Valencia care se află în continuare pe locul trei. De cealaltă parte, Sporting Huelva se află pe locul nouă cu 24 de puncte, la două distanță de locul opt ocupat de Santa Teresa. Rezumat video.

Ungaria, JET-SOL Liga Női NB I, etapa 14

ETO FC Győr 2 – 10 Ferencvárosi TC

Când Brigitta Gődér mi-a acordat interviul și mi-a zis că Ferencváros e mai dezvoltată decât celelalte echipe din Ungaria, nu îmi imaginam un astfel de scor în meciul direct dintre cele două echipe. În minutul 9 era deja 2-1 după dubla Allegrei Poljak și golul Lorettei Németh. Apoi echipa oaspete s-a descătușat și până la pauză a mai marcat de cinci ori prin Orji Ebere (4 goluri) și Jelena Cankovic, iar Cintia Öreg a mai spălat din rușine cu golul din minutul 36. Dacă în prima repriză s-au marcat nouă goluri, liderul campionatului nu a mai turat motoarele atât de mult și a marcat doar de trei ori prin Ágnes Nagy, Sladana Bulatovic și Evelin Fenyvesi. Pentru ETO au evoluat Brigitta Gődér, Krisztina Szőke-Nagy, Csilla Sárosi și Dorka Dénes. Aceasta a fost ultima etapă din campionatul maghiar, iar ETO încheie pe locul patru cu 23 de puncte. Urmează play-off-ul între Ferencvárosi TC, MTK Hungária, Viktória Szombathely și ETO FC Győr.

Danemarca, Cupa Danemarcei, sferturi de finală

Vejle Boldklub 0 – 3 Fortuna Hjørring

Echipa Florentinei Olar a dominat total meciul din sfertul de finală. În minutul 17 scorul a fost deschis de Nevena Damjanovic din penalty, iar Frederikke Thøgersen a mărit avantajul după cinci minute. Caroline Rask a marcat al treilea gol al Fortunei în repriza a doua. Pentru Fortuna urmează semifinala cu Brøndby și continuă pregătirea pentru marele meci cu Manchester City din Liga Campionilor.

Turcia – Kadınlar 1. Futbol Ligi, etapa 15

Konak Belediyespor 8 – 0 Kireçburnu

Cosmina Dușa se află în continuare în recuperare, iar Raluca Sârghe a fost operată la menisc, dar Konak continuă lupta pentru titlu și o bate la scor pe ocupanta locului șase. Scorul primei reprize a fost 2-0, golurile fiind marcate de Ceren Nurlu și Esther Sunday. Echipa s-a descătușat în repriza secundă și a marcat de patru ori. Hilal Başkol a marcat imediat după reluarea jocului, urmată de Esther cu încă două goluri, reușind hat-trick-ul cu două zile înainte să împlinească 25 de ani. Au mai marcat Ebru Topçu și Esra ErolBeşiktaş a câștigat și restanța pe care o avea, revenind astfel pe primul loc cu 36 de puncte, la trei distanță de Konak Belediyespor.

Foto: Konak Belediyespor Amazonlar Taraftar Grubu

Italia – Primavera, etapa 23

Brescia 3 – 1 Real Meda

La academia Bresciei evoluează Alexandra Tunoaia, în cadrul echipei U17. Ea a fost integralistă în meciul din etapa a noua. Golurile au fost marcate de Confaloneri, Citaristi și Sgarbi, respectiv Celmeta pentru Real Meda. Echipa Alexandrei se află pe primul loc cu 58 de puncte, la egalitate cu Inter.

Italia – Serie A, etapa 16

Brescia 4 – 0 Jesina

Camelia Ceasar a fost titulară în poarta Bresciei în meciul jucat în fața ultimei clasate, Jesina. După ce Sabatino a deschis scorul în minutul 10, Brescia a dominat jocul, însă Jesina nu a lăsat spații de pătrundere. Tarenzi a profitat de o greșeală în apărare și a majorat scorul în minutul 24 cu un șut superb din afara careului. Tot Sabatino marchează pentru 3-0 după ce rămâne singură cu portarul advers în minutul 64, iar după doar două minute Bonansea marchează și ea după o bâlbâială în careu. Scorul putea fi mult mai mare, Brescia creându-și multe ocazii, însă nu a reușit să mai bage mingea în poartă. Ocupanta locului trei, Mozzanica, a adus prima înfrângere liderului Fiorentina, astfel Brescia reușește să se apropie la doar trei puncte. Următoarele săptămâni vor fi destul de interesante, cele două urmând să se întâlnească în etapa 18. Rezumat video.

__

Foto 1: Atlético Madrid