Primii artiști anunțați la Airfield Festival 2017
Airfield Festival a anunțat astăzi primii artiști care vor urca pe scenă pe Aerodromul Măgura. Primul headliner al ediției este duo-ul britanic Gorgon City, iar printre artiștii străini se află Dope D.O.D, General Levy, Peter Makto & Gregory, Andrei Pushkarev și Adriatique. În ceea ce privește…
Airfield Festival
Cea mai faină zi la Airfield Festival, din păcate și ultima
Duminică am plecat către Airfield Festival știind că va fi cea mai lungă, dar și cea mai tare zi. Începusem deja să simt oboseala nopților pierdute anterior, dar nu m-ar fi oprit nimic să mă bucur din plin de ziua care urma. M-am întâlnit cu…
Artiști la Airfield Festival (IV)
Și am ajuns la ultimul articol din seria prezentării artiștilor prezenți la Airfield Festival. Astăzi voi scrie despre câteva nume care vor urca pe scena principală a festivalului, care adună nume interesante atât din industria muzicală internațională, cât și din cea românească. The Skatalites: trupa de ska…
Retrospectiva muzicală a săptămânii (25 – 31 mai)
Săptămâna trecută mă bucuram că artiștii revin la limba română și așteptam să văd ce se mai lansează zilele acestea, dar bucuria a durat puțin. În continuare melodiile merg pe același ritm de care nu se satură românii și mulți artiști continuă cu engleza, sperând…
This error message is only visible to WordPress admins