Drumul către Euro: România învinge Ucraina după un meci trăit la intensitate maximă
Emoție. Presiune. Tensiune. Intensitate maximă. Lacrimi de fericire la final. Așa s-ar rezuma în câteva cuvinte meciul România – Ucraina, penultimul din preliminariile Euro 2017, încheiat cu victoria româncelor, scorul de 2-1 fiind stabilit încă din primul sfert de oră.
Ieri seară m-am gândit să îmi fac un prim 11 pe care l-aș trimite eu pe teren dacă aș fi antrenorul naționalei României. Azi am stat cu pixul să văd ce am nimerit. Identic 100%. 😀
România: 1. Părăluță – 2. Corduneanu, 3. Havriștiuc, 6. Ficzay, 15. O. Oprea – 11. Olar-cpt., 7. Sârghe, 4. Bortan, 10. Voicu – 18. Dușa, 9. Rus
Rezerve: 12. R. Oprea – 5. Giurgiu, 13. Tărășilă, 14. Lunca, 16. Gorea, 17. Bâtea, 20. Gőder
Ucraina: 1. Zvarich – 4. Filenko, 22. Kravets, 18. Vasylyuk, 2. Basanska – 9. Diatel, 15. Andrushchak, 17. Apanaschenko – 8. Boychenko, 20. Kozyrenko, 16. Ovdiychuk.
Rezerve: 3. Andrukhiv, 5. Ivanishyn, 7. Kalinina, 10. Kochnyeva, 19. Iermoenko, 21. Khimich, 23. Samson
Primele minute ale meciului s-au desfășurat în careul ucrainiencelor, româncele punând presiune cu trei cornere în primele trei minute ale meciului. După o ocazie a lui Sârghe a venit și golul de 1-0 (4′), marcat cu o lovitură de cap de Havriștiuc din centrarea Oliviei Oprea. Avantajul nu a fost menținut prea mult pentru că Ovdiychuk reușește să egaleze în minutul 8 cu un șut la colțul lung din interiorul careului. România stabilește scorul meciului în minutul 11, prin golul marcat de Cosmina Dușa, aceasta profitând de o greșeală în apărarea ucrainiană.
Dacă goluri nu au mai fost, ocazii au fost de ambele părți. Cea mai mare ocazie a meciului i-a aparținut lui Voicu, ea lovind bara transversală cu o lovitură de cap, în urma centrării Alexandrei Luncă. Miza meciului și-a spus cuvântul, româncele având câteva intrări mai dure asupra adversarelor. Nu câteva, multe. Au fost niște faze în care echipa medicală din Ucraina abia terminase cu o jucătoare și trebuia să alerge în partea cealaltă a terenului să acorde îngrijiri medicale alteia. Intrările nu s-au lăsat fără cartonașe galbene, luând pe rând O. Oprea, Corduneanu, Olar.
Au mai evoluat pentru România: Alexandra Lunca (Laura Rus), Adina Giurgiu (Andreea Corduneanu), Mara Bâtea (Olivia Oprea – accidentată)
Au mai evoluat pentru Ucraina: Khimich (Boychenko) , Kalinina (Andrushchak), Andrukhiv (Ovdiychuk).
Dacă în prima repriză româncele au avut motoarele turate, în repriza a doua s-au retras și s-au apărat mai mult. A fost un meci trăit la intensitate maximă. Fetele au dat totul pe teren, au fost extrem de motivate. S-a văzut în jocul lor. Au fost și greșeli, dar din fericire nu au costat echipa. Nu știu dacă aș putea spune care a fost cea mai bună jucătoare de pe teren. Ar fi nedrept. A fost o victorie a echipei! O echipă foarte unită, o echipă care a terminat meciul în lacrimi de fericire binemeritate. În momentul de față, România se află pe locul II în grupa preliminară, loc care duce la Euro sau în play-off. Așteptăm rezultatul meciului cu Grecia de marți și apoi vedem cum stăm.
Îmi pare rău că, în continuare, aceste fete nu se bucură de atenția pe care o merită. Apropo, fetele au spart gheața naționalelor de fotbal ale României la Cluj. Aceasta a fost prima victorie înregistrată în acest oraș. 🙂