După ce săptămâna anterioară am avut parte de hituri precum Sub pielea mea sau Gura ta, săptămâna asta este mai slabă, cel puțin din punct de vedere calitativ.

Mihai Trăistariu – Paradisio: despre melodie și clip am scris în ziua lansării. De atunci s-au mai schimbat lucrurile. A șters clipul oficial de 15.000 euro, s-a găsit un clip din care au furat secvențele cu decorul la care au lucrat nu știu câți oameni (sau poate cumpărarea acestora a costat câteva mii de euro), a cerșit lyrics videos de pe la oameni, cică niște profesioniști s-au oferit să îl refacă etc. Adică în continuare este penibil.

Loredana &  Alama – Vrei să mă iei: melodia e mult mai bună decât an tan tiki mogo tan tan te, dar Loredana poate mai mult de atât. Mi-e și frică să ascult albumul Imaginarium la ce salată de melodii conține. Revenind la melodie, refrenul este unul care prinde. Întreaga melodie prinde. Nu ca Te iubesc, dar eu zic că ar putea mai mult decât Val după val. Clipul este și el unul mult mai bun, Loredana acum e femeie, nu puștoiacă de 15 ani, dar cu toate acestea, nu își acceptă vârsta. Cum de altfel nici Madonna nu o face. Dar nu știu…ai copil acasă, pune o haină pe tine.

Miss Mary & Glance – Parfum de jar: dacă doar auzi melodia, nu este cea mai rea. Dar dacă o asculți…ce-i cu versurile ăstea? Sare de la una la alta. Tai patul, s-a închis ușa, cheamă pompierii, urma să avem același nume, te-ai transformat dintr-un cristal în parfum de jar. Nu știu, dar mie metaforele ăstea nu îmi prea plac. Obiectiv, melodia e ok. Are versuri nu foarte elevate, are sound care prinde, refren de ținut minte. Să vedem până unde ajunge. 

Betty Blue – Rochii de șoapte: eu cred că fata asta ar putea avea melodii mult mai faine de atât. Nu mă refer să o ia pe urmele tatălui ei și să cânte manele, dar nici din ăstea. La Global Records cred că i-ar merge mai bine. Voce are, melodii nu. Rochii de șoapte aduce puțin a Justin Bieber, dar și Kygo. Cât despre versuri..nu le înțeleg deloc. Care e legătura cu rochiile de șoapte? Ce sunt rochiile de șoapte? În rest..sirop.

Luminița Anghel – Prizonieră: ăsta este siropul cel mai dulce al bunicii. Atât de dulce că te strâmbi când îl guști, asculți în cazul de față. Este despre cum ea este dependentă de el. Și asta nu e ok. Nu e ok să fii prizonier în dragoste. La un moment se termină siropul și rămâi în sevraj. Și atunci ce faci? Melodia asta va rămâne pierdută pe canalul de YouTube al lui Mihai Alexandru. Nu are nimic cu care să iasă în evidență.

JerryCo feat. Mellina – Daca mă iubești: Îl urmăresc pe JerryCo din liceu și cred că a evoluat. Nu e nici underground, dar nici exagerat de comercial. E așa..între. Versurile sunt bune, realiste, nu par a fi scrise de puștoaice de 15 ani. Vocea Mellinei intră perfect pe refren, se potrivește cu cea a lui JerryCo. Sunt curioasă cum ar suna live. 

Last Night feat. Fly Project – Next To You: melodiile celor de la Fly Project sunt catchy, dar cred că singura mai diferită și care mi-a plăcut este prima, Raisa. Pff..are 10 ani melodia asta. Erau tineri, erau la început de drum. Aaa și mi-a mai plăcut Brasil cu Anca Parghel și Tom Boxer. Apoi a urmat succesul internațional. Cu același sound. Mai bagi un saxofon, ai altă piesă. Scoți saxofonul, mai apeși pe 3 butoane și ai altă piesă. Mă refer la instrumental, că versurile diferă. Nu sunt ele multe, dar sunt. Melodiile ăstea prind foarte bine afară, iar Fly Project sunt printre cei mai de succes artiști români la nivel internațional. Bravo lor, au prins cheia succesului. Last Night probabil e pe melodie ca să fie mai diferită. 

Andreea Bălan – Baby Be Mine: hai că m-a surprins. Plăcut. Andreea Bălan a lansat o baladă cu un clip mișto filmat în Los Angeles. Bine, nu înțeleg canapeaua în mijlocul pustietății, dar trecem peste. Melodia e chiar bună. Sincer, nu mă așteptam. Melodia descrie trăirile/sentimentele ei din prezent și asta e foarte fain pentru că e personală, reușește să transmită emoția mult mai bine. Dacă ar fi licențiată în străinătate, ar avea succes. Sunt curioasă cum va merge și la noi.

Pentru că melodiile românești lansate în ultima săptămână nu m-au dat pe spate, vin cu două bonusuri internaționale. Primul este Wide Open a celor de la The Chemical Brothers, iar al doilea de la Coldplay cu Hymn For the Weekend.