Andreea Corduneanu și-a agățat ghetele în cui: A fost o seară de vis

Am avut parte de câteva momente emoționante de când am proiectul Și fetele joacă fotbal, însă seara de ieri, cu retragerea lui Duți, Andreea Corduneanu, este pe primul loc în top. În aplauzele a peste 3.000 de spectatori, a antrenorilor și a colegelor, cu lacrimi în ochi, Andreea a fost premiată de Mihai Stoichiță și Ciprian Paraschiv, urmând un group hug al colegelor.

Știi cum se zice fă ceva ca și cum ai face-o pentru ultima oară? Intrată în minutul 69, Duți a jucat, frate! Și s-a bucurat de fotbal. Doar că acel ultima oară pentru ea a fost la propriu.

Au urmat alte îmbrățisări pline de emoție la finalul meciului, colegele au aruncat-o în sus, copiii i-au strigat numele. După cină, Duți și-a luat rămas-bun de la antrenori și colege și și-a făcut ieșirea cu un „Vă iubesc!”

Când mi-a spus acum câteva săptămâni că retrage, i-am propus să facem un interviu după meci. În această dimineață mi-a trimis textul de mai jos. Așa că te las cu cuvintele Andreei! 🙂

Îmi amintesc cum, în urmă cu 8 ani, debutam la echipa națională într-un meci contra Portugaliei, la turneul de la Algarve. Eram foarte entuziasmată și nerăbdătoare să joc. Este și mai frumos atunci când debutezi cu un gol, dar la mine s-a întâmplat cu un cartonaș roșu (‘nu i-am făcut nimic’).

Cea mai mare pedeapsă pe care puteam să o primesc atunci când eram mică, era să nu mă lase părinții să merg la fotbal. Au fost câțiva ani ai copilăriei, când băteam mingea de dimineață până seara. Nu aveam nevoie nici de mâncare. Nu îmi trebuiau păpuși, gentuțe, rochițe, voiam doar o minge de fotbal. Mă mai certa mama când îi rupeam florile, deși acum cred că îi este dor, la fel cum îmi este și mie.

Prin clasa a 5-a am avut de ales între o excursie cu clasa sau un campionat de fotbal între școli. Bineînțeles, am ales campionatul de fotbal, unde am câștigat și prima mea medalie. Cât de mândră eram. Nu știam că există fotbal feminin, deși visam să joc într-o astfel de echipă. Am mers la echipa liceului cu program sportiv, din dorința de a începe să joc la un alt nivel. M-am descurcat foarte bine în prima zi cu echipa de băieti, însa nu am mai continuat, deoarece a doua zi antrenorul a aflat că sunt fată și nu mi-a dat șansa să continui.

Abia la 13 ani am aflat de existența fotbalului feminin. Am aflat că la Cluj era cea mai bună echipă din țară. Nu a durat mult până să îmi conving părinții că asta vreau să fac cu adevarat și că vreau să plec să îmi îndeplinesc visul. După două zile de antrenamente cu echipa, antrenorul Mirel Albon m-a întrebat dacă îmi place și dacă vreau să rămân. Categoric, DA!

Așa mi-am început cariera de fotbalistă, antrenamente zilnice, școală, cantonamente, turnee prin o mulțime de țări. O perioadă din viață care nu se poate compara cu nimic altceva. Oboseala de după antrenamente, satisfacția unui antrenament bun, bucuria unui meci câștigat, lacrimile unei înfrângeri, intonarea imnului național în fața a mii de oameni, o calificare, emoție , ambiție, determinare, muncă, voință. Toate acestea m-au făcut ceea ce sunt astăzi.

Atunci când am ales să merg pe acest drum, visam la un astfel de moment ca cel de aseară, deși când eram mică, în această zonă nu se știa de existența fotbalului feminin. Lumea mă privea ciudat când eram toata ziua la fotbal cu băieții. Sunt sigură că ziua de ieri este o speranță pentru fetele dornice să practice acest sport, aici mă refer și la selectia U15 care a avut loc în oraș #femmepower. Eu nu am avut această șansă când eram mică, să particip la un astfel de eveniment. Având în vedere că de 10 ani stau în Cluj, îmi doream ca lumea din Botoșani să mă cunoască, să vadă că, indiferent de zonă, posibilități, mentalitate, îti poți îndeplini visele!

Sunt mândră de atmosfera care a fost aseară pe stadion, nu mă așteptam ca publicul să fie atât de numeros. Aș da Botoșaniul ca exemplu pentru multe alte orașe din țară ca susținere, organizare, suporteri. A fost o seară de vis. Le mulțumesc părinților mei care m-au susținut necondiționat; Șefu’ (n.r. Mirel Albon), care m-a format ca fotbalistă și m-a luat sub aripa lui, colegelor alături de care am crescut, am învățat lucruri împreună, ne-am certat, ne-am împăcat, am râs, am plâns, și tuturor celor care m-au ajutat și m-au susținut!

Andreea, mult succes în viață!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree