#WEURO2017: Începe Campionatul European de Fotbal Feminin

Astăzi începe Campionatul European de Fotbal Feminin, competiție ce se va desfășura în perioada 16 iulie – 6 august în Olanda. Aceasta este a 12-a ediție a campionatului, prima având loc în 1984. Din 11 ediții desfășurate până acum, Germania a câștigat opt titluri de campioană (dintre care ultimele șase consecutive) și este favorită certă și anul acesta. Celelalte trei titluri au fost câștigate de Suedia și Norvegia de două ori.

Anul acesta 16 echipe intră în competiție, împărțite în patru grupe.

După cum spuneam, Germania este favorită și anul acesta, mai ales după ce a câștigat și aurul olimpic la Rio. Între timp s-a schimbat antrenorul, Steffi Jones preluând naționala după ce Silvia Neid s-a retras. Steffi Jones a făcut parte din echipa care a câștigat în 1997, 2001 și 2005.

Franța este considerată principala contracandidată a Germaniei, având lotul dominat de jucătoare de la Lyon și PSG, echipe care au jucat finala ultimei ediții de Champions League. La ultimele ediții Franța a ieșit din competiție în sferturile de finală, dar echipa este una mai puternică anul acesta, învingând și campioana mondială SUA, în timp ce a făcut egal cu Germania și a învins Anglia în cadrul SheBelieves Cup din luna martie.

Norvegia este vicecampioana de acum patru ani, de asemenea medaliată cu argint olimpic, Suedia este mereu printre favorite, în timp ce Anglia a fost cea mai bună echipă europeană la Mondialul din 2015, învingând Germania în finala mică. Spania și Elveția vin cu loturi valoroase, iar Olanda poate profita de avantajul de gazdă.

Pe de altă parte, Danemarca va lupta pentru ieșirea din grupa A, în timp ce Belgia pare outsider, dar după cum se spune, mingea e rotundă și se poate întâmpla orice. Italia a ajuns mereu între primele opt echipe, dar îi va fi greu cu Germania și Suedia, în timp ce Rusia nu prea are șanse. Islanda se află la a treia participare consecutivă și poate face o figură frumoasă în lupta pentru locul 2 cu Elveția sau Austria. Scoția și Portugalia sunt cam lovite de accidentări și nu le va fi ușor în grupa D.

Chiar dacă România nu este prezentă la acest eveniment, pentru fotbalul feminin din țara noastră este important să urmărim evoluția echipelor, noutățile tehnico-tactice și valoarea individuală a jucătoarelor. Dacă vrem să avem o comparație a activității noastre, avem acum ocazia să o facem și sper ca tot mai multă lume, și în special jucătoarele și tehnicienii, să urmărească partidele” spune Alin Cioban, președinte al Comisiei Centrale de Fotbal Feminin și membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.

Trei din cele patru adversare ale României în preliminariile Campionatului Mondial sunt prezente la Euro: Belgia, Italia și Portugalia.

Pentru primele partide ale adversarelor noastre, antrenorul naționalei, domnul Mirel Albon, este prezent în Olanda și sper să descifreze cât mai exact jocul adversarelor noastre și să ofere fetelor noastre soluții corecte în următoarea campanie de calificare” a mai spus domnul Alin Cioban.

Meciul de deschidere Olanda – Norvegia se joacă astăzi de la 19:00, urmat de Belgia – Danemarca de la 21:45, Italia cu Rusia joacă luni de la 19:00, iar Portugalia cu Spania miercuri de la 19:00. Toate partidele vor fi transmise de Eurosport (1 sau 2). Întreg programul îl poți vedea pe site-ul UEFA.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *